Fostul ministrul al Sănătății, Nelu Tătaru, încearcă să anuleze decizia Spitalului Municipal din Huși, care l-a suspendat din funcție după ce a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Tătaru invocă starea de conflict cu conducerea spitalului, care a dus la trecerea sa pe linie moartă, el fiind la vremea respectivă membru PNL, iar managerul unității membru PSD. Tătaru invocă și un protest de susținere care a fost organizat în octombrie 2024, dar și comentariile favorabile de pe rețelele sociale: „Reclamantul este un doctor foarte apreciat. Dovada în acest sens stă în faptul că locuitorii orașului Huși și ai localităților din împrejurimi au organizat un protest la data de 14 octombrie 2024 pentru susținerea sa”.