BREAKING Curtea de Apel Ploiești a decis suspendarea și anularea hotărârii CCR privind anularea alegerilor

25.04.2025 | 7Iași

Curtea de Apel Ploiești a dispus joi, 24 aprilie, să suspende executarea și să anuleze Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, prin care Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale de anul trecut. Decizia poate fi atacată în cinci zile de la pronunțare, scrie pe portalul instanței, iar apelul va fi judecat de Înalta Curte de Justiție și Casație, care, pe 17 ianuarie, a respins definitiv cererea lui Călin Georgescu vizând reluarea turului al alegerilor prezidențiale.

Fostul judecător Cristi Dănileț a afirmat că decizia Curții de Apel Ploiești este „o aberație judiciară”, deoarece „o instanță de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie CCR”.

El a mai spus, într-un mesaj pe Facebook, că judecătorul riscă să fie anchetat disciplinar „pentru aplicarea cu rea credință a legii” și că soluția va fi corectată la Înalta Curte de Casație și Justiție.