Situaţie revoltătoare la nouă ani de la tragedia de la Colectiv. Un pacient cu arsuri severe este refuzat de marile spitale din România, pe motiv că nu au locuri pentru marii arşi. Tânărul a ajuns în stare critică după un accident casnic, în urma căruia a suferit arsuri pe 60% din suprafaţa corpului. În prezent, el este la Spitalul de Urgenţă din Botoşani, unde nu îi pot fi oferite toate îngrijirile de care ar avea nevoie.
Un tânăr de 26 de ani, din Botoșani, a ajuns în stare critică la spital după ce a suferit arsuri grave în urma unui accident casnic. În timp ce încerca să alimenteze o drujbă cu un amestec de benzină și ulei, acesta a aruncat o țigară nestinsă complet lângă el. A scăpat recipientul cu benzină, iar lichidul s-a aprins imediat.